Protest de amploare la Istanbul, după carnagiul de la o nuntă, soldat cu 51 de morți. Erdogan, acuzat de implicare directă în atentat

Publicat: 22 08. 2016, 22:23

Sute de oameni au protestat la Istanbul, după atentatul de la nuntă, soldat cu 51 de morţi, potrivit dcnews.ro.

Manifestanții aduc acuze la adresa președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, afirmând că liderul statului a avut o implicare directă în acest atentat, în condițiile în care informațiile despre atacator au fost furnizate foarte repede.

Oamenii au dat de înţeles că autorităţile folosesc asemenea tragedii pentru a menţine tensiunea în societate.

Preşedintele turc a declarat că atentatul a fost comis de un băiat, nu mai mare de 14 ani, care ar fi avut legături cu organizaţia teroristă Stat Islamic.