După ce a aflat de la televizor că este suspectul principal în asasinarea lui Boris Nemțov, proprietarul mașinii cu care a dispărut asasinul opozantului rus s-a prezentat la poliție. Ulterior s-a dovedit că acesta nu are nicio legătură cu dosarul scrie LifeNews.
„Mi s-a spus că mașina mea este dată în căutare și am decis imediat să merg la secția de poliție din apropiere”, a declarat proprietarul mașinii, Oleg Koloev. El a adăugat că, în seara respectivă a fost într-adevăr cu copii într-o excursie în Piața Roșie, și apoi s-au intors spre casa pe podul Bolsoi Zamoskvoretski, spre Zelenograd.
„Și dimineața mi-am văzut mașina la TV”, a mai povestit Koloev.
Amintim că, duminică, poliția moscovită a anunțat stabilirea faptului că ucigașul lui Boris Nemțov a fugit de la locul crimei într-o mașină VAZ-21102 de culoare argintie, înmatriculată în Osetia de Nord.
Boris Nemțov, politician de opoziție din Rusia, a fost împușcat mortal, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în centrul Moscovei. (Detalii aici)