Propaganda rusă susține că folosirea muniției cu uraniu sărăcit în Ucraina ar putea provoca focare de cancer în toată Europa

Propaganda rusă susține că folosirea muniției cu uraniu sărăcit în Ucraina ar putea provoca focare de cancer în toată Europa
Foto: Hepta/Abaca Press / AA/ABACA.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a condamnat marţi intenţia britanicilor de a trimite în Ucraina muniţie care conţine uraniu sărăcit.

„Aceste obuze nu numai că ucid, dar contaminează mediul şi provoacă cancer la oamenii care trăiesc în regiune. Este naiv să credem că doar cei împotriva cărora vor fi folosite toate aceste muniţii vor deveni victime.

În Iugoslavia, soldaţii NATO, în special italienii, au fost primii care au avut de suferit. Apoi au încercat mult timp să obţină despăgubiri de la NATO pentru sănătatea pierdută. Dar cererile lor au fost respinse.

Când se va trezi Ucraina? Nu mă refer la dependenţii de la Bankova (sediul Preşedinţiei ucrainene – n.r.). Mă refer la cei care mai sunt capabili să gândească. Binefăcătorii lor îi otrăvesc””, a scris oficialul moscovit pe contul de Telegram.

Kremlinul vrea să creeze polemici în privința înarmării Ucrainei

Maria Zaharova a încercat astfel să aprindă disputele pe marginea unei interpelări de luni, din Camera Lorzilor din Marea Britanie unde Lordul Hylton l-a întrebat Ministerul Apărării „dacă vreuna dintre muniţiile care sunt furnizate în prezent Ucrainei conţine uraniu sărăcit”.

În replică, baroneasa Annabel Goldie, care este ministru secretar de stat în Ministerul Apărării, a încercat să justifice scopul acestor muniții radioactive: „Pe lângă acordarea unei escadrile de tancuri de luptă principale Challenger 2 Ucrainei, vom furniza muniţie, inclusiv cartuşe perforante care conţin uraniu sărăcit. Astfel de muniţii sunt foarte eficiente în distrugerea tancurilor şi vehiculelor blindate moderne”.

Expert sârb: Focare de cancer în Europa

Agenţia TASS a publicat marţi mărturia unui „expert sârb„, avocatul Srdjan Aleksic, care vrea să depună peste 2.500 plângeri împotriva NATO pentru efectele bombardamentelor NATO cu uraniu sărăcit din timpul intervenţiei din Kosovo din 1999.

Sârbul avertizează că utilizarea obuzelor cu uraniu sărăcit în Ucraina se va încheia cu „izbucnirea unor focare de cancer în întreaga Europă”.

Avocatul sârb apără victimele uraniului sărăcit în procesele împotriva NATO

„Folosirea obuzelor cu uraniu sărăcit produce praf de uraniu, care va fi răspândit în toată Europa şi va duce la apariţia unor focare de cancer. Consecinţele uraniului sărăcit sunt catastrofale pentru omenire; este o crimă împotriva întregii populaţii a Pământului. Bombele cu uraniu sărăcit vor avea un efect de durată – dacă astfel de bombe vor fi aruncate pe teritoriul Ucrainei, vor avea un efect de durată timp de 4-5 miliarde de ani, aceasta fiind perioada de descompunere a uraniului. Aceasta înseamnă că uraniul sărăcit care va fi folosit în Ucraina va rămâne acolo pentru totdeauna, pentru urmaşii şi copiii noştri”, a declarat Aleksic pentru agenția rusă TASS.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`