Procurorul general al Ucrainei: Peste 9.000 de cazuri de crime de război au fost identificate până acum

Publicat: 01 05. 2022, 22:11
Borodyanka, Ucraina, 6 aprilie 2022. Foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Procurorul general al Ucrainei Irina Venediktova a declarat duminică că biroul său investighează 9.158 de dosare penale legate de „crime evidente de război”.

Peste 9.000 de cazuri de crime de război identificate până acum

Procurorii au identificat în total 15 suspecţi în regiunea Kiev, dintre care 10 legaţi de evenimentele de la Bucha care au fost anunţate anterior, a precizat ea, adăugând că asistenţa internaţională în investigaţii vine de la membrii NATO, Franţa, Slovacia şi Lituania.

Alţi 620 de suspecţi căutaţi din alte motive, printre care „militari ruşi, politicieni, propagandişti cunoscuţi” se află în Rusia şi pot fi urmăriţi penal în lipsă, a mai subliniat Venediktova, potrivit presei ucrainene.

Investigațiile din Ucraina

Anchetatorii nu au acces la teritoriile ocupate precum Mariupol, Donețk sau Lugansk, dar „putem intervieva oamenii care au fost evacuați din acele teritorii”, a spus ea.

De asemenea, folosesc „conexiuni radio și conexiuni audio ale ocupanților”. Într-un interviu acordat AFP în martie, ea l-a descris pe președintele rus Vladimir Putin drept „principalul criminal de război al secolului XXI”.

Cazurile pe care ea începuse deja să le investigheze la acel moment includeau o maternitate distrusă de bombardamente și un teatru ars care adăpostise copii.

Venediktova a spus că cazurile vor fi urmărite în instanțele interne din Ucraina. Dar cel mai mare premiu ar fi condamnarea într-un tribunal internațional.

Ucraina nu este membră a Curții Penale Internaționale (CPI), dar și-a acceptat jurisdicția în trecut, lăsând ușa deschisă unui tribunal.