Investigatorii Curţii Penale Internaţionale au dovezi care îl leagă pe Muammar Gaddafi de acuzaţii de viol, care ar putea fi incluse în rechizitoriu, a anunţat, miercuri, procurorul CPI, Luis Moreno Ocampo, relatează Reuters.
Procurorul CPI a precizat că dispune de numeroase mărturii privind utilizarea agresiunilor sexuale asupra femeilor ca armă în conflictul din Libia.
Acuzaţiile de viol împotriva Guvernului libian nu sunt noi, întrucât au fost discutate în cadrul Consiliului de Securitate ONU, în aprilie, de către ambasadorul american Susan Rice, care a spus că soldaţii lui Gaddafi consumă Viagra. Într-o nouă conferinţă, miercuri, Moreno-Ocampo avea dubii dacă Gaddafi ar putea fi asociat cu violurile sau era “ceva se se întâmpla în cazarme”
“Avem informaţii că însuşi Gaddafi a autorizat violurile, un nou aspect al represaliilor. Aparent, el a decis să folosească violurile ca formă de pedeapsă”, a declarat procurorul CPI.
Moreno-Ocampo a afirmat că există indicii clare că sute de femei libiene au fost violate în cursul campaniei declanşate de regimul de la Tripoli împotriva rebeliunii.
„Cumpărau containere cu produse care amplifică posibilităţile de viol şi primim informaţii detaliate care confirmă această politică. Încercăm să aflăm cine este implicat”, a mai spus Ocampo.
Procurorul CPI a cerut pe 16 mai mandate de arestare pentru Muammar Gaddafi, fiul său, Saif al-Islam şi pentru şi pentru directorul serviciilor de informaţii libiene, Abdullah al-Sanoussi, pentru acuzaţii de crime împotriva umanităţii şi aplicarea de rele tratamente pentru numeroşi deţinuţi.