Procesul lui Anders Breivik, întrerupt după ce un bărbat și-a dat foc în fața tribunalului (VIDEO)

Procesul lui Anders Breivik, întrerupt după ce un bărbat și-a dat foc în fața tribunalului (VIDEO)

Procesul lui Anders Breivik a fost întrerupt, marți după-amiază, după ce un bărbat și-a dat foc în fața tribunalului unde este judecat autorul atentatelor din Norvegia. În urma incidentului, persoanele aflate în tribunal au fost evacuate.

Bărbatul care s-a autoincendiat a fost transportat la spital.

Nu cunoaștem foarte multe detalii despre motivele gestului său, dar știm că el și-a dat foc în fața tribunalului. Polițiștii au intervenit rapid și au stins focul, iar bărbatul  a fost dus la spital”, a declara Unii Groendal, purtătorul de cuvânt al poliției din Oslo, citat de CNN.

Potrivit surselor citate, bărbatul este în viață și nu a încercat să pătrundă în incinta tribunalului unde se judecăt procesul lui Breivik.

Cotidianul norvegian VG titrează că mai mulți angajați ai tribunalului au fugit în ajutorul bărbatului care s-a autoincendiat cu sticle de apă pentru a stinge flăcările.

Zona a fost împrejmuită de un cordon de poliție. Incidentul s-a petrecut în jurul orei locale 13.45, potrivit postului TV2 Norway.

Breivik este autorul atentatului din insula Utoya, din iulie 2011, în care au murit peste 70 de persoane. Procesul criminalului norvegian va avea o durată de zece săptămâni. Sentinţa finală este programată în cursul lunii iulie. 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)