Probleme pentru preşedintele trustului care deţine Kanal D: Aydin Dogan este acuzat de contrabandă cu combustibil 

Publicat: 01 03. 2017, 16:32
Foto: zete.com

Aydin Dogan, preşedintele onorific al conglomeratului turc Dogan Holding, care deține Kanal D, a fost citat să se prezinte miercur în fața instanței într-un dosar în care există acuzații de contrabandă cu combustibil, informează Reuters, potrivit Știripesurse.Citarea lui Dogan vine la o zi după ce președintele Recep Tayyip Erdogan a atras atenția cotidianului Hurriyet, parte a grupului Dogan, că va ”plăti”pentru că a publicat un articol referitor la dintre armată şi guvern.

Acuzațiile de propagandă se referă la perioada în care Dogan Holding şi Isbank erau acţionari ai Petrol Ofisi, înainte de achiziţionarea companiei de către grupul austriac OMV, în 2010.

Reprezentanții grupului Dogan au transmis ulterior că acuzațiile aduse la adresa lui Aydin Dogan, care a condus până în 2010 conglomeratul, sunt nefondate. La rândul său, şeful Isbank Ersin Ozince a susținut că nu a comis nicio ilegalitate.

În luna februarie, unele publicații apropiate de guvernul de la Ankara transmiteau că Procuratura încearcă să-l condamne pe Aydin Dogan la 23 de ani de închisoare.

Cât despre articolul controvesat apărut în Hürriyet, acesta sugera că armata turcă este nemulţumită de măsurile luate recent de guvernul de la Ankara, printre care ridicarea interdicţiei privind portul vălului islamic pentru femeile care servesc în calitate de ofiţeri sau subofiţeri în armată. Reprezentanții armatei au respins aceste critici, calificându-le drept ”nefondate”.