Miliția separatistă din Transnistria, TEROAREA școlilor românești: Accordul pe care Federația Rusă nu-l respectă
Asociația Promo-LEX susține că elevii și profesorii din şcolile româneşti din stânga Nistrului trec prin momente tensionate din cauza regimului separatist de la Tiraspol, deși a fost dată o hotărâre privind „asigurarea funcţionării şcolilor moldoveneşti cu predare în grafie latină de la 25 noiembrie 2017 de la Bender (Tighina) la nivelul reprezentanţilor politici ai Republicii Moldova şi Transnistriei”.
Astfel, asociația atrage atenția că la serbarea de început de an şcolar, organizată de gimnaziul din satul Roghi, au fost prezenţi aproximativ 20 de miliţieni, iar unul dintre ei s-a apropiat de directoare şi i-a spus să nu difuzeze la boxe imnul de stat al Republicii Moldova şi să nu arboreze drapelul acesteia, potrivitdefenseromania.ro.
De asemenea, probleme sunt și la gimnaziul din Corjova unde 15 miliţieni „supravegheau” careul din afara curţii şcolii, în timp ce la Liceul din Râbniţa au fost prezenţi reprezentanţi locali ai administraţiei separatiste.
Așadar, situaţia şcolilor cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană nu s-a împunătățit, iar Federaţia Rusă nu a făcut nimic în acest caz.
CEDO a pronunţat o hotărâre în trei cauze, în care reclamanţi erau 170 de profesori, elevi şi părinţi din trei şcoli cu predare în limba română din regiunea transnistreană, în urmă cu șase ani, obligând oficialii ruși să plătească șase mii de euro pentru fiecare reclamant şi 50 de mii de euro cheltuieli de judecată, asigurând în același timp dreptul la educaţie în limba maternă pentru elevii din regiunea transnistreană.
Cele opt instituții cu predare în limba română, ce se află pe teritoriul din stânga Nistrului, sunt subordonate Ministerului Educaţiei de la Chişinău, însă plătesc chirie administraţiei nerecunoscute de la Tiraspol pentru clădirile în care activează, cauzând în ultimii ani scăderea de 10 ori a numărului de elevi.