Problema terorismului a fost principala temă la ultima dezbatere a candidaţilor republicani la preşedinţia Statelor Unite

Publicat: 16 12. 2015, 21:47

Problema terorismului a dominat ultima dezbatere a candidaţilor republicani la preşedinţia Statelor Unite. Cei nouă politicieni au jurat să distrugă prin toate mijloacele organizația Statul Islamic şi s-au întrecut în soluţii pentru a atinge acest obiectiv, informează CNN. În timpul discuţiilor nu au lipsit atacurile personale, iar omul de afaceri Donald Trump a fost ironizat de contracandidaţi şi huiduit de public. În ciuda acestor lucruri, dar şi a declaraţiilor controversate despre musulmani, miliardarul conduce în sondaje şi are toate şansele să fie candidatul desemnat de republicani pentru scaunul de preşedinte.

„Realitatea este că toţi jihadiştii sunt musulmani. Aceasta este o realitate. Trebuie să nu ne mai facem griji că îi jignim pe unii oameni şi trebuie să îi apărăm pe americani”, a declarat candidatul Rick Santorum.

”Cred că, dacă suntem cu adevărat sinceri cu privire la învingerea terorismului, trebuie să nu îi mai înarmăm pe aliaţii Statului Islamic. Dacă vrem să învigem terorismul, soldaţii din teren trebuie să fie arabi”, a spus republicanul Rand Paul.

Problema terorismului a fost principala temă la ultima dezbatere a candidaţilor republicani la preşedinţia Statelor Unite

#DIRECT_ONE_ay7xr9#

Pentru prima dată de la începutul dezbaterilor, candidaţii republicani s-au pus de acord asupra unui lucru – terorismul trebuie eradicat. Ei l-au criticat pe preşedintele Barack Obama, acuzat că este obsedat de o corectitudine politică vinovată de slăbirea sistemelor de apărare ale Statelor Unite.

Miliardarul Donald Trump şi-a reafirmat propunerea de închidere a internetului în anumite zone şi de spionare a jihadiştilor. Propunerea nu a fost însă primită bine de public.

”Nu pot să cred că cineva huiduie. Vorbim despre nişte oameni care vor să ne ucidă, oameni buni. Şi voi nu vreţi să le spionăm conversaţiile?”, a spus Trump.
Ca şi în celelalte dezbateri, Trump a fost principala ţintă a atacurilor.

„Donald e bun la replicile amuzante, dar este un candidat haotic. Donald, nu vei reuşi să ajungi preşedinte insultând lumea”, a afirmat Jeb Bush.

În ciuda atacurilor şi a faptului că nu a strălucit în dezbatere, Donald Trump are un avans imens în sondajele de opinie, acolo unde conduce cu 38 la sută din intenţiile de vot. Următorii
clasaţi au 16, respectiv 13 la sută. Iar presa americană scrie că populismul său anti-imigranți și anti-musulmani prinde la o parte din ce în ce mai mare din electoratul conservator. Un sondaj realizat de Washington Post arată că 59% dintre alegătorii republicanilor susțin ideea lui Trump privind închiderea temporară a frontierelor SUA în fața musulmanilor.