Prințul William, întrebat despre Prințesa Kate în timpul festivităților de Ziua Z. Detaliile dezvăluite de moștenitorul tronului britanic despre soția lui
Prințul William a participat la un eveniment dedicat împlinirii a 80 de ani de la Ziua Z, miercuri, la Portsmouth, și a declarat că soției lui, Prințesa Kate, i-ar fi plăcut foarte mult să poată să fie prezentă la festivități, transmite Daily Mail.
Prințul de Wales i-a însoțit pe tatăl său, Regele Charles al III-lea al Marii Britanii, și Regina Camilla la Portsmouth, miercuri, pentru un eveniment menit să marcheze împlinirea a 80 de ani de la Ziua Z, sau Debarcarea din Normandia, un moment crucial pentru soarta celui de-Al Doilea Război Mondial.
Ce a spus Prințul William despre Prințesa Kate
După ce a ținut un discurs emoționant în fața veteranilor de război și a politicienilor de top, Prințul William a discutat cu membri ai publicului, inclusiv cu un erou de război care l-a întrebat despre soția lui, în contextul tratamentului pe care îl primește Prințesa Kate după ce a fost diagnosticată cu cancer.
În secvențele postate pe platforma X, Prințul William spune: „Este mai bine, mulțumesc. I-ar fi plăcut să fie astăzi aici”.
Detaliul dezvăluit de moștenitorul tronului britanic
Moștenitorul tronului britanic a dezvăluit că a discutat cu femeile care au lucrat ca spărgătoare de coduri la Bletchley Park alături de bunica Prințesei Kate, Valerie Middleton.
„Le-am amintit tuturor cum a servit bunica ei la Bletchley, așa că a fost destule în comun cu unele dintre doamnele de aici”, a declarat Prințul William.
Înainte de acest moment, William îi spusese unei femei: „Bunica soției mele a făcut același lucru ca tine. Catherine a aflat acest lucru abia la finalul vieții ei”.