Liderii talibanilor afgani au anunțat luni că sunt hotărâţi să îl ucidă pe prinţul Harry, care se află în prezent în Afganistan pentru o a doua misiune militară, acesta fiind pilot de elicopter în armata britanică.
„În trecut, ne-am apărat de invadatori și vom face același lucru și pe viitor. Vom continua să ne apărăm, dar mai ales ne vom folosi toată puterea să îl omorâm sau să îl capturăm pe Prințul Harry”, a declarat Zabihullah Mujahid, un purtător de cuvânt al insurgenţilor, potrivit The Examiner.
Acesta a precizat că talibanii au pus la punct „un plan foarte important” pentru a-l ataca pe prinţ, al treilea în ordinea succesiunii la tronul britanic.
Prinţul Harry, în vârstă de 27 de ani, cunoscut sub numele de „căpitanul Wales”, a ajuns săptămâna trecută la Camp Bastion, în provincia Helmand, pentru o misiune temporară de patru luni.
Cunoscut în armată ca și Căpitanul Wales, prințul a mai fost în Afganistan 10 saptamani, cu 4 ani în urmă, dar a fost restras din detașare imediat ce presa a făcut publică acțiunea care trebuia să fie secretă.
Prințul Harry este primul membru al familiei regale care ia parte în lupta contra talibanilor, după unchiul său Prințul Andrew, care a luptat în războiul din insulele Falkland (1982).