Prințul Harry, acuzat într-o carte nouă că l-a înjurat pe Regele Charles într-o ceartă despre bani. Tatăl său ar fi refuzat să îi mai răspundă la telefon

Publicat: 11 04. 2023, 09:14
Foto: Hepta.ro / Alpha Press / Alpha Press

Prințul Harry l-ar fi înjurat pe Regele Charles al III-lea într-o ceartă despre bani, iar apoi monarhul ar fi refuzat să îi mai răspundă fiului său la telefon, se susține într-o carte nouă a jurnalistului britanic Robert Jobson, potrivit LBC.

Prințul Harry, acuzat că l-a înjurat pe Regele Charles al III-lea într-o ceartă despre bani

Regele Charles al III-lea, la acel moment Prinț de Wales, ar fi fost sunat în repetate rânduri de fiul său, care îi cerea bani, cu toate că Harry se mutase în SUA și renunțase la îndatoririle sale regale.

Convorbirile despre bani au devenit încordate, susține comentatorul Robert Jobson, analist al vieții regale, care a oferit detalii despre ruptura dintre suveranul britanic și fiul său în cartea „Our King: Charles III” (Regele Nostru: Charles al III-lea).

„Prințul Charles pur și simplu a încetat să mai preia apelurile de la Harry după ce fiul său l-a înjurat și i-a cerut fonduri în mod repetat”, se susține în carte.

„Când Regina l-a întrebat pe Charles de ce nu i-a dat, el i-a răspuns că nu este bancă”, se mai susține în aceeași carte.

Harry ar fi sunat-o în mod repetat și pe Regină pentru a se plânge de atitudinea tatălui său, iar ea i-ar fi spus să îl sune direct pe Charles.

„Majestatea Sa a găsit apelurile Prințului Harry destul de dificile și obositoare. Nu a vrut să intervină în relația tată/fiu și l-a îndemnat să discute cu tatăl său”, afirmă Robert Jobson.

Harry s-ar fi „înfuriat” și atunci când tatăl său i-ar fi spus că nu își permite să plătească și pentru Meghan Markle ca membră a familiei regale. Prințul i-ar fi transmis lui Charles că intenționează să o ia de soție pe actrița americană, dar a fost nemulțumit că nu a primit răspunsul pe care și l-a dorit din partea familiei regale britanice.