Prințul Philip al Marii Britanii, soțul Reginei Elisabeta a II-a, a murit la vârsta de 99 de ani

Publicat: 09 04. 2021, 14:07
foto: Hepta.ro / Alpha Press / Alpha Press

Prințul Philip, Ducele de Edinburgh,a murit la vârsta de 99 de ani. Cunoscut pentru simțul umorului, el a fost cel mai longeviv prinț consort din istoria Regatului Unit. Mariajul său cu Regina Elisabeta a II-a a durat 74 de ani, potrivit Euronews.

Prințul Philip al Marii Britanii a murit la vârsta de 99 de ani

Ducele de Edinburgh și Regina Marii Britanii aveau patru copii.În anii petrecuți la Palatul Buckingham, Prințul Philip a onorat mii de angajamente și a efectuat sute de deplasări peste hotare.

Ducele de Edinburgh s-a născutPrinț al Greciei și al Danemarcei în 10 iunie 1921, pe insula elenă Corfu.

El s-a alăturat Marinei Regale în anul 1939, în postura de cadet, și a servit patria britanică în Al Doilea Război Mondial. La 17 ani a urcat pe corabia HMS Valiant, care a dus o luptă celebră cu forțele Axei, bătălia de la Capul Matapan – cel mai sudic punct al Greciei continentale – din martie 1941.El s-a făcut remarcat pentru munca depusă în eforturile de identificare a navelor inamice în întuneric.

Ulterior, a fost promovat la gradul de sub-locotenent și a fost repartizat pe distrugătorul HMS Wallace, unde avea să devină, în 1942, prim-locotenent al navei, deși pe atunci avea doar 21 de ani.

Ducele de Edinburgh și Regina Elisabeta a II-a erau căsătoriți de 74 de ani

Se crede că a cunoscut-o pe Prințesa Elisabeta – titulatura pe care o avea la acel moment actuala suverană britanică – în timpul unei vizite regale pe care a făcut-o la Colegiul Naval Dartmouth, în 1939.

Logodna lor a fost anunțată în 1947, la a 21-a aniversare a Reginei. Patru luni mai târziu, pe 20 noiembrie, cei doi s-au căsătorit la Westminster Abbey. Mariajul lor a făcut înconjurul presei internaționale și s-a distins ca un eveniment fericit în negura vremurilor complicate din debutul de eră postbelică.

Primul fiu al cuplului și, totodată, succesorul la tron este Prințul Charles, care a fost adus pe lume în anul 1948. Charles a fost urmat de Anne, Andrew și, în cele din urmă, de Edward.

Cuplul regal și-a celebrat cea de-a 70-a aniversare în anul 2017.