Prințesa Charlotte, al doilea copil al prințului William al Marii Britanii și al ducesei de Cambridge, va fi botezată duminică

Publicat: 03 07. 2015, 12:28
Foto: cnn.com

Prinţesa Charlotte, al doilea copil al prinţului William al Marii Britanii şi al soţiei acestuia, Catherine, ducesă de Cambridge, va fi botezată duminică, în biserica Saint Mary Magdalene din Sandringham, potrivit CNN.

„Ducele şi Ducesa de Cambridge vor fi încântaţi să-i salute pe toţi cei care asistă la eveniment în spaţiul din jurul bisericii. Ducele şi Ducesa de Cambridge mulţumesc tuturor pentru mesajele şi urările de bine pe care le-au primit de la naşterea prinţesei Charlotte, multe dintre ele chiar de la oamenii din ţinutul Norfolk”, se arată într-un comunicat venit de la Kensington Palace.

Prinţesa Charlotte Elizabeth Diana nu va fi botezată la Londra, la fel ca fratele său, prințul George, ci în apropiere de reşedinţa din provincie a părinţilor săi, Anmer Hall, situată pe proprietatea regală din Sandringham, în Norfolk, estul Marii Britanii.

La slujba religioasă, care va fi oficiată de arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, vor participa doar apropiaţi ai familiei regale, însă părinţii lui Charlotte au anunţat că va exista şi un moment dedicat celor care doresc să asiste la eveniment, în afara bisericii.