Marea armată rusă s-a făcut de râs în Ucraina, dar propagandiștii ruși visează la deschiderea de noi fronturi. Într-o așa-zisă dezbatere la televiziunea de stat Rusia 1, Vladimir Soloviov, principalul propagandist al Kremlinului, a susținut că Germania ar trebui atacată pentru că e „răul suprem”, informează BILD.
Invitat la ”dezbatere”, jurnalistul Alexander Sosnowski a susținut că armata germană „nu mai are aproape nimic fiabil în ceea ce privește sistemul de apărare”.
A fost o remarcă numai bună ca Soloviov să se dezlănțuie: „Atunci ar trebui să deschidem un al doilea front și să lovim Germania, cât sunt complet dezarmați”.
„Să nu existe iluzii în rândul naziștilor”, a mai spus propagandistul, în timp ce armata rusă atacă Ucraina, o țară condusă de un evreu, și omoară civili, inclusiv evrei.
Soloviov a mai susținut că Germania trebuie atacată și pentru că furnizează ucrainenilor arme cu care aceștia ucis piloții ruși: „Nu putem să stăm cu mâinile în sân și să spunem: ”O, ce frumos!” Ardem și distrugem totul și ne întoarcem la Berlin”.
În aprilie, același propagandist rus amenința cu distrugerea toate țările NATO: „Vom pulveriza cetățenii NATO, nu va fi milă”.
„Avem două opțiuni. Prima este optimistă: război nuclear, întreaga lume este în ruine! (…) „Nivelul crizei economice din lume este de așa natură încât Marea Depresiune va părea un lucru mărunt”, a mai afirmat Soloviov.
El a mai spus că Londra va fi primul oraș pe care rușii îl vor bombarda, în cazul în care va izbucni al treilea război mondial.