Primul ministru al Franței a demisionat. Cine este favorit să o înlocuiască pe Élisabeth Borne

Primul ministru al Franței a demisionat. Cine este favorit să o înlocuiască pe Élisabeth Borne
Foto: Hepta.ro / DPA Images / Philipp von Ditfurth

Premierul francez Élisabeth Borne şi-a prezentat luni demisia, scrie France 24.

Palatul Élysée a confirmat informația într-un comunicat, precizând că ”Elisabeth Borne va asigura, împreună cu membrii guvernului, gestionarea afacerilor curente până la numirea noului guvern”.

Reacția lui Emmanuel Macron

„Doamnă prim-ministru, dragă Elisabeth Borne, munca dumneavoastră în serviciul naţiunii noastre a fost exemplară în fiecare zi. Aţi pus în aplicare proiectul nostru cu curajul, angajamentul şi determinarea femeilor de stat. Din toată inima mea, vă mulţumesc”, a scris preşedintele francez pe Twitter.

Élisabeth Borne, numită în funcție în urmă cu doi ani

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a numit-o pe Elisabeth Borne, în mai, 2022 în funcţia de premier al ţării.

Borne a fost cea de-a doua femeie care a ocupat această funcţie în ultimii treizeci de ani, după ce Edith Cresson a fost prim-ministrul Franţei pentru o scurtă perioadă în 1991-1992.

Elisabeth Borne a fost în trecut directoarea autorităţii de transport autonome din Paris (RATP), prefect al regiunii Poitou-Charentes şi s-a alăturat şefului statului în 2017.

În timpul mandatului prezidenţial al lui Macron, ea a ocupat succesiv funcţiile de ministrul Transporturilor, Ministrul Ecologiei, Dezvoltării Durabile şi al Energiei şi al Muncii.

Context politic complicat în Franța

Schimbarea premierului vine după un an marcat de un șir de crize politice numeroase în Franța, declanșate de reformele contestate ale sistemului de pensii și ale legilor privind imigrația.

De asemenea, evenimentul de pe scena politică are loc cu doar cinci luni înainte de alegerile pentru Parlamentul European, unde se așteaptă ca euroscepticii să obțină câștiguri record într-un moment de nemulțumire publică generalizată din cauza creșterii costurilor de trai și a eșecului guvernelor europene de a reduce fluxurile de migrație.

Cine este favorit pentru preluarea funcției de prim-ministru

Gabriel Attal, tânărul ministru al Educației este așteptat să îi succeadă lui Borne, potrivit unei surse apropiate executivului, citate de media franceză.

La 34 de ani, Gabriel Attal va deveni cel mai tânăr prim-ministru al celei de-a cincea Republici, depășind performanța  socialistului Laurent Fabius, numit la 37 de ani în 1984.
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:55 - Prima ninsoare consistentă a umplut pârtiile din stațiunile de schi: „Nimeni nu se aștepta să ningă în noiembrie”
11:54 - Diana Șoșoacă s-ar fi filmat în cabina de vot. Scandal la secția de votare unde a votat europarlamentara. Poliția Capitalei face cercetări
11:32 - Traian Băsescu a mers să voteze pentru prezidențiale: „Sunt convins că românii vor ieși la vot și vor alege bine” / „Să știți că nu mă duc în Congo, doar am amenințat” (VIDEO)
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”