Primul discurs al lui Joe Biden după ce Trump a câștigat alegerile. „Vom fi bine”

Publicat: 07 11. 2024, 20:24
Actualizat: 07 11. 2024, 20:24
Președintele american Joe Biden. Sursa foto: Hepta - Abaca Press / Pool/ABACA

Joe Biden s-a adresat publicului pentru prima oară după ce Donald Trump a câștigat alegerile și a asigurat cetățenii că sistemul electoral american este corect și că va fi asigurată o tranziție pașnică și ordonată a puterii.

Trump, felicitate de Biden

Donald Trump a învins-o pe Kamala Harris la alegerile prezidențiale, iar Biden s-a susținut primul discurs în fața națiunii după câștigul republicanului, conform observatornews.

Biden a subliniat că este prima oară în 200 de ani de când oamenii votează în mod pașnic. Acesta l-a felicitat pe Donald Trump și a transmis că îl va ajuta cu tranziția puterii.

„Ieri am vorbit cu preşedintele ales Trump pentru a-l felicita pentru victoria sa şi l-am asigurat că îmi voi conduce întreaga administraţie pentru a lucra cu echipa sa pentru a asigura o tranziţie paşnică şi ordonată”, a declarat Biden în discursul rostit în Grădina Rozelor de la Casa Albă.

„Trebuie să ne păstrăm credința”

Biden a transmis că a fost o președinție istorică și că își va termina mandatul în 74 de zile.

„O țară alege una sau alta. Acceptăm alegerea pe care o face țara. Nu poți să-ți iubești țara doar când câștigi. Nu poți să-ți iubești aproapele doar când ești de acord”, a spus Biden.

„A fost o președinție istorică. Lăsăm în urmă cea mai puternică economie din lume. Acum avem 74 de zile pentru a termina mandatul, mandatul nostru, să facem ca fiecare zi să conteze. Vom fi bine, dar trebuie să rămânem uniți. Trebuie să ne păstrăm credința. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți și pe America”, spune el și adaugă că aceasta este responsabilitatea lor ca guvern.