China a raportat primul caz cu varianta Omicron a coronavirusului în oraşul Tianjin din nordul ţării, potrivit The Guardian.
Potrivit autorităților chineze, cazul a fost detectat la un cetăţean care s-a întors din străinătate şi nu a prezentat niciun simptom la sosirea pe 9 decembrie. Pacientul este acum în carantină şi este tratat într-un spital desemnat.
China a vaccinat împotriva Covid-19 82,5% din populaţia sa de 1,41 de miliarde de persoane, a declarat sâmbătă un oficial din sectorul sănătăţii. Totodată, dintre cele 80 de noi cazuri transmise local cu simptome în China continentală la 12 decembrie, 74 au fost identificate în Zhejiang.
Ratele de vaccinare pentru persoanele de peste 80 de ani este de puţin peste 40%, şi de sub 30% în unele regiuni, scrie Reuters.
Focarul din Zhejiang a determinat mai multe companii listate la bursă să-şi înceteze producţia luni. Companiile au spus că vor respecta măsurile de control antivirus impuse de administraţia locală, care va decide când va putea fi reluată producţia.
Omicron va deveni probabil varianta dominantă de coronavirus în Europa în patru săptămâni, depăşind alte variante precum Delta, a declarat un expert de la Universitatea din Basel, potrivit Agerpres, care citează dpa.
„în acest moment, (varianta) Omicron este încă rară în Europa”, a declarat Richard Neher, şeful grupului de cercetare Evoluţia Virusurilor şi a Bacteriilor de la Universitatea din Basel.
”Dar dacă evoluţia continuă în acest fel, Omicron va fi predominantă în Europa în aproximativ două până la patru săptămâni”, a mai spus el.