Primii români au votat la alegerile europarlamentare în Noua Zeelandă. MAE: Votarea în străinătate se desfășoară pe durata a 34 de ore

Primii români au votat la alegerile europarlamentare în Noua Zeelandă. MAE: Votarea în străinătate se desfășoară pe durata a 34 de ore
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Prima secție de votare pentru votul românilor la alegerile europarlamentare a fost deschisă la Auckland, în Noua Zeelandă, sâmbătă, la 22 (ora României), a anunțat Ministerul Afacerilor Externe într-o postare pe Facebook.

MAE, despre deschiderea primelor secții la alegerile europarlamentare

Primele secții au fost deschise la Auckland.

„Votarea în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European a început sâmbătă, 8 iunie 2024, la ora 22:00 (ora României), când s-a deschis prima secție de votare, organizată la Auckland, Noua Zeelandă.”, a precizat MAE.

„Duminică, 9 iunie 2024, la ora 00:00 (ora României) se vor deschide secțiile de votare din Australia, urmate de cele din Republica Coreea, China, Malaysia, Singapore, Filipine, India, Indonezia, Sri Lanka, Thailanda, Vietnam, Kazahstan, Pakistan, Turkmenistan, Uzbekistan”, se arată în același comunicat

Votarea în străinătate se desfășoară pe durata a 34 de ore, pe fondul diferențelor de fus orar

MAE a explicat că, în contextul diferențelor de fus orar, votarea în străinătate la alegerile europarlamentare se desfășoară pe durata a 34 de ore.

„Pe fondul diferențelor de fus orar, votarea în străinătate la alegerile europarlamentare se va desfășura pe durata a 34 ore, ultimele secții care vor închide votarea luni, 10 iunie 2024, la ora 08:00 (ora României) fiind cele organizate în Vancouver (Canada) și pe coasta de Vest a SUA.”, a declarat MAE.

„Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin intermediul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României în străinătate, 915 secții de votare în străinătate la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din 9 iunie 2024, mai mult decât dublu față de secțiile organizate la alegerile europarlamentare din 2019.

Lista secțiilor de votare din străinătate poate fi consultată pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe, la secțiunea dedicată alegerilor ( https://www.mae.ro/…/lista_sectiilor_de_votare_9_iunie… )”, mai notează MAE.

Alte detalii oferite de MAE

MAE a făcut și alte precizări cu privire la alegerile europarlamentare.

„Reamintim că la alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024 cetățenii români cu drept de vot care domiciliază, au reședința sau se află temporar în străinătate pot vota la orice secție organizată în străinătate, pe baza unui document de identitate românesc valabil în ziua votării: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din şcolile militare.

La scrutinul din 9 iunie 2024 votarea începe la ora locală 07:00 și se încheie la ora 22:00. Alegătorii care se află la ora 22:00 la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să exercite dreptul de vot până la ora locală 23:59”, au mai declarat reprezentanții MAE.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`