Primarul Romei, Ignazio Marino, și-a prezentat demisia, urmare a implicării sale într-un scandal legat de note de plată nejustificate, informează AFP, citată de Agerpres.
El a adresat un mesaj locuitorilor Romei în care s-a referit pierderea susținerii Partidului Democrat, care l-a și constrâns să renunțe la mandat, și în care a precizat că, pentru a continua, „condițiile politice” erau „foarte reduse, chiar inexistente”.
Totuși, el a spus că are la dispoziție, conform legii, 20 de zile pentru a se răzgândi și se va folosi de acest timp pentru a încerca „să reconstruiască acele condiții politice” astfel încât să rămână în funcție. Totuși, el are o misiune grea deoarece liderii PD, inclusiv premierul Matteo Renzi, i-au întors spatele.
Dacă Marino nu va reveni asupra deciziei, prefectul Romei va trebui să numească un comisar pentru a administra orașul până la viitoarele alegeri.
Ignazio Marino este în centrul unui scandal privind presupusa cheltuire a zeci de mii de euro din fonduri publice pentru dineuri private. El a explicat că multe dintre ele au fost pentru întâlniri în scop profesional, dar a acceptat să achite 20.000 de euro pentru acoperirea cheltuielilor.