Primarii din Italia sunt revoltați de oamenii care nu respectă distanțarea socială și nu poartă măști. Cu restricții tot mai relaxate, italienii revin treptat la vechile obiceiuri

Publicat: 22 05. 2020, 22:47
foto: Pixabay

Italienii revin treptat la vechile obiceiuri, după ce restricțiile au trecut printr-o nouă etapă de relaxare, în această săptămână, când barurile, cafenelele și restaurantele au fost redeschise pentru prima oară în mai bine de două luni, relatează Euronews.

Cu restricții tot mai relaxate, italienii revin treptat la vechile obiceiuri

În locuri precum Milano – aflat în cea mai afectată regiune a Italiei, Lombardia – acum oamenii se plimbă în număr mare pe străzi. Puțini dintre ei nu respectă măsurile de distanțare socială sau nu poartă măști de protecție. Cu toate acestea, imaginile au dat naștere temerilor că rata de infectare cu coronavirus ar putea crește din nou.

„Nu este timpul să sărbătorim sau să petrecem”, a avertizat premierul italian Giuseppe Conte.

Primarii din Italia, revoltați de oamenii care nu respectă distanțarea socială și nu poartă măști

Alți oficiali au fost ceva mai direcți. Unul dintre ei este Giuseppe Sala, primarul din Milano, care reclama lipsa distanțării sociale în 8 mai – în timpul primei etape de relaxare a restricțiilor. El spunea că este „enervat” de „imaginile rușinoase” cu adunările în masă din Navigli, zonă recunoscută a orașului Milano pentru viața de noapte.

Edilul și-a reluat apelul, vineri, 22 mai, cerând populației să respecte restricțiile, adăugând că a cerut autorităților locale să închidă afacerile care nu se conformează cu măsurile de carantină.

Mesajul lui nu a fost singular. Giorgio Gori, primarul din Bergamo, un oraș care a resimțit puternic efectele crizei COVID-19, a exprimat aceleași îngrijorări, în 17 mai, spunând că este „nervos” după ce a văzut că multă lumea nu purta mască de protecție. El a subliniat că este imposibil să controlezi pe toată lumea, „chiar și dacă am tripla echipajele de poliție”, și a făcut apel la populație să fie mai responsabilă.

Luca Zaia, guvernatorul regiunii Veneto, a avertizat și el, în această săptămână, că „există un risc real ca infecțiile să se înmulțească”, amenințând că va „închide toate barurile, restaurantele și plajele”, precum și că „va închide” regiunea din nou.

La rândul lor, autoritățile din Roma au anunțat că vor disloca încă 1000 de ofițeri de poliție, pentru a patrula zonele recunoscute pentru viața de noapte, astfel încât să împiedice aglomerările de persoane. De asemenea, ei vor derula controale în parcurile și pe plajele din apropierea capitalei italiene.

În Torino, autoritățile au explicat că misiunea lor va fi foarte „grea”: „Va trebui să facem două lucruri opuse, să prevenim adunările în masă și, în același timp, să le permitem oamenilor să revină la o viață normală, care cuprinde și o viață socială”.

Potrivit datelor centralizate vineri de Worldometer, Italia are aproape 229.000 de cazuri confirmate de COVID-19, la 3,3 milioane de teste. Bilanțul deceselor în rândul pacienților depistați cu infecție cu coronavirus a trecut de 32.000. Per total, la nivel global, peste 5,2 milioane de oameni au fost diagnosticați cu boala infecțioasă provocată de SARS-CoV-2, iar circa 338.000 au murit, în timp ce mai bine de 2,1 milioane s-au vindecat.