El e PRIMARUL care și-a pierdut un dinte după ce a fost lovit cu PUMNUL în față!
Noapta câștigării alegerilor nu a fost așa plăcută precum și-o imagina Martin Horn, noul primar al orașului german Freiburg. Acesta a fost lovit cu pumnul în față chiar în timp ce sărbătorea reușita.
În urma incidentului, Martin Horn s-a ales cu o fractură nazală și a pierdut un dinte. Noul primar al orașului Freiburg a fost transportat imediat la spital unde a primit îngrijiri medicale.
“M-am ales cu o fractură nazală, două puncte de sutură şi cu un dinte pierdut”, a spus politicianul german înainte să se reîntoarcă la petrecere, conform BBC.
Din informațiile oferite de autoritățile germane se pare că nu este vorba de un incident cu caracter politic. Acestea afirmă că bărbatul în vârstă de 55 de ani care l-a lovit pe primar ar avea probleme psihice.
Martin Horn, în vârstă de 33 de ani, a reușit să ajungă primar în Freiburg în ciuda faptului că a candidat ca și independent.