A nins şi în Arabia Saudită! Pentru prima oară, după 85 de ani, pe drumul dintre locurile sfinte ale islamicilor, Mecca şi Medina.
Oamenii, îmbrăcaţi în haine subţiri, tradiţionale, au fost luaţi pe nepregătite, însă nu au ratat momentul şi au făcut poze cu zăpada, iar copiii s-au jucat cu bulgări, informează B1TV.
Pentru a le fi protejaţi ochii, oamenii de zăpadă au primit ochelari de soare.
A nins în partea de sud a Arabiei Saudite, iar şoselele şi palmierii au fost acoperiţi de zăpadă. Saudiţii nu au mai văzut ninsoare pe drumul dintre Mecca şi Medina din anul 1931.
Cum zăpada este un lucru neobişnuit în Arabia Saudită, oamenii au făcut fotografii, pe care le-au postat apoi pe reţelele de socializare. Mai ales că majoritatea locuitorilor din regiune au avut parte de ninsoare pentru prima oară în viaţă.
Copiii s-au bătut cu bulgări şi s-au bucurat de momentul rar şi inedit. Nici cei mari nu s-au lăsat și au făcut oameni de zăpadă, cărora le-au pus ochelari de soare.
#DIRECT_ONE_rdc316#