Prima „victimă” de marcă a lui Boris Johnson, după înfrângerea de marți: Nepotul lui Winston Churchill, premier britanic în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, va fi exclus din Partidul Conservator, după 37 de ani în Parlament

Publicat: 04 09. 2019, 10:13
foto: Hepta.ro / DPA Images / Aaron Chown

Nicholas Soames, nepotul lui Winston Churchill, premierul Regatului Unit în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, va fi exclus din Partidul Conservator după ce a votat, marți, împotriva actualului prim-ministru, Boris Johnson, pe tema Brexit, potrivit Reuters.

Mutarea împotriva conservatorului de marcă marchează una dintre cele mai bizare răsturnări de situație din cei trei ani ai crizei privind Brexit, care a capturat țara considerată cândva ca fiind pilonul de stabilitate economică și politică al Occidentului.

Soames a fost unul dintre cei 21 de conservatori „rebeli”, regăsindu-se într-o tabără plină de nume sonore, precum Ken Clarke, cel mai longeviv deputat britanic, și fostul ministru de Finanțe Philip Hammond. Toți sunt pe cale să fie excluși.

Întrebat dacă bunicul său ar fi știut că acesta este finalul Partidului Conservator, Soames a răspuns: „Nu. Dar este o seară proastă”

„Este păcat – foarte păcat – că toate aceste lucruri, în opinia mea, au fost plănuite: asta este exact ceea ce și-au dorit și vor merge pe varianta alegerilor generale (n.r. – anticipate) pe care și-au și dorit-o”, a adăugat nepotul legendarului Winston Churchill.

De când a preluat mandatul de premier, cu șase săptămâni în urmă, Boris Johnson n-a avut nicio milă: A pus la cale cea mai mare remaniere guvernamentală din istoria britanică modernă și a scurtat sesiunea parlamentară, în încercarea de a crește șansele Regatului Unit de a părăsi UE, cu un acord sau fără.

Totuși, după înfrângerea de luni, cauzată de opoziție cu ajutorul câtorva parlamentari de la putere, oamenii lui Johnson vor vorbi cu cei care au sfidat ordinele șefului de partid și îi vor exclude, a anunțat un purtător de cuvânt din Downing Street.

În total, parlamentari cu peste 330 de ani de experiență în Parlament vor fi excluși dintre conservatorii lui Johnson – formațiune care și-a pierdut majoritatea funcțională din Camera Comunelor, marți.