Prima reacție de la Kremlin după moartea lui Aleksei Navalnîi: „Este treaba medicilor”

Publicat: 16 02. 2024, 14:37
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Foto: Hepta - Sergey Guneev

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vineri că Serviciul Federal de Penitenciare al Rusiei face toate verificările cu privire la moartea liderului opoziției Aleksei Navalnîi aflat în detenție, relatează agenția Reuters.

Serviciul Federal de Penitenciare va verifica din ce cauză a murit Aleksei Navalnîi

Dmitri Peskov a confirmat că președintele rus Vladimir Putin a fost informat cu privire la moartea lui Navalnîi.
„În conformitate cu toate normele în vigoare, Serviciul Federal de Penitenciare (FSIN) este angajat în toate verificările și clarificările, adică nu sunt necesare instrucțiuni, pentru că în această privință există un anumit set de reguli după care FSIN se ghidează”, a declarat Peskov.

Întrebat dacă moartea lui Navalnîi are legătură cu ruperea unui cheag de sânge, Peskov a replicat, citat de Interfax: „Nu știu. Este treaba medicilor să afle”.

Oficialii penitenciarului din Districtul Autonom Yamal-Neneț, unde Navalnîi fusese transferat anul trecut, au anunțat vineri, 16 februarie, că Aleksei Navalnîi a murit în închisoare.

Lider al opoziției ruse, Navalnîi avea 47 de ani și se afla în detenție din 2021. El era închis într-un penitenciar cu regim special și ispășea mai multe pedepse care totalizau 30 de ani de închisoare.