Prim-ministrul francez, Manuel Valls: Franța a semnat acorduri și înțelegeri de 10 miliarde de euro cu Arabia Saudită

Publicat: 13 10. 2015, 16:45
Foto: trinityafer.com

Statul francez a semnat contracte, acorduri și scrisori de intenție în valoare de 10 miliarde de euro cu Arabia Saudită, spune prim-ministrul francez Manuel Valls, aflat într-o vizită la Riad, potrivit Agerpres.

Acordurile au fost încheiate în următoarele sectoare: energie, sănătate, agro-alimentar, maritim, de agrement, dar și domeniul sateliților.

S-au stabilit înțelegeri și în privința infrastructurii – gestionarea rețelei de apă din Riad, transportul urban și distribuția de energie din Jeddah.

Totodată, a mai fost semnat un alt acord pentru crearea unui fond saudit de 2 miliarde de euro destinat investițiilor în întreprinderi mici și mijlocii franceze, în special în domeniile IT și în sursele de energie regenerabilă.

Acordul în domeniul agro-alimentar a vizat ridicarea embargoului asupra cărnii de vită din Franța, astfel încât 37 de firme vor putea să exporte din nou în Arabia Saudită.

Domeniul militar este și el vizat de înțelegerile dintre cele două state. Astfel, Arabia saudită va comanda până la sfârșitul anului 30 de nave de patrulare rapide franceze.