Prețurile exorbitante pe care italienii îl plătesc pentru un garaj sau un loc de parcare

Publicat: 11 12. 2023, 18:46
Sursa foto: Facebook/ Primăria Municipiului Brașov

Lipsa acută de locuri de parcare face ca pe piața imobiliară din Italia să se producă un paradox, un garaj ajungând să aibă o valoare egală sau mai mare decât cea a  unor apartamente, scrie Corriere della Sera.

Lipsa acută a locurilor de parcare din marile orașe, o situație generată și de extinderea teraselor și localurilor stradale, i-a făcut pe italieni să folosească mai des mijloacele de transport public, dar, chiar și așa, ei au nevoie de un loc în care să-și lase mașina în siguranță.

Prețurile pentru locurile de parcare și garaje au crescut spectaculos în ultimii doi ani

Prețurile pentru locurile de parcare și garaje au crescut spectaculos în ultimii doi ani. Oferta pieței nu a reușit însă să țină pasul cu cererea, astfel, în marile orașe din Italia prețurile au explodat.

În Milano un garaj se poate vinde și cu 200.000 euro, dar nici în orașele din sud prețurile nu sunt mai mici, iar în Bari, un loc de parcare s-a vândut cu prețul record de 130.000 euro.

Nu Milano este cel mai scump oraș din Italia, când vine vorba de garaje

Un studiu realizat de o companie imobiliară, pentru Corriere della Sera, indică faptul că spre deosebire de cumpărarea și vânzarea de proprietăți nu Milano este cel mai scump oraș din Italia, ci Napoli, atât pentru garaje, cât și pentru locuri de parcare. Mai precis, prețurile medii generale pentru achiziția unui loc de parcare sau a unui garaj în acest oraș depășesc 55.000 și, respectiv, 31.300 de euro, în acest oraș.

Cele mai mari prețuri sunt în Napoli, Milano și Roma. Costul mediu general pentru cumpărarea unui garaj în Napoli este de peste 55.000 euro, cu 15% mai mult decât acum doi ani. În Roma, se plătește în medie peste 37.200 euro pentru un garaj, cu 8% mai mult decât acum doi ani, iar în Milano, prețul este de 37.106 euro, cu o creștere de 7% față de 2021.

Prețul mediu pe metru pătrat este, în medie, de 3.161 de euro în Napoli, de 2.369 de euro în Milano și de 2.109 euro în Roma.

Prețul variază și în funcție de mărimea spațiului, iar datele companiei imobiliare arată că în orașele din Sud suprafața garajelor este mai mare decât în orașele din Nord. Astfel, în Bari un garaj măsoară în medie 18,6 metri pătrați, în timp ce în Milano este de 15,8 metri pătrați.