Prețul gazelor crește semnificativ pentru cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene. Potrivit jurnaliștilor Bloomberg, Rusia încearcă să amplifice criza energetică a continentului.
„Contractele futures au crescut cu 46% în această săptămână. Închiderea roblinetului rusesc de gaze este resimţită prin marile companii energetice ale Europei, printre care se numără Engie, Uniper sau OMV, care au raportat livrări tot mai reduse”, relatează antena3.
Potrivit sursei citate, continentul european se confruntă cu posibilitatea tăierii gazului rusesc de la începutul războiului şi implementarea sancţiunilor împotriva Moscovei.
„Dacă criza gazului rusesc se acutizează, aceasta ar putea lovi industria chimică şi metalurgia, ceea ce s-ar traduce într-o lovitură grea pentru Europa. În cazul unui astfel de situaţii, raţionalizarea gazului ar deveni un scenariu real”, informează zf.
Problema dependenței de gazul rusesc rămâne actuală pentru mai multe țări europene.
Analistul economic Adrian Negrescu a vorbit, zilele trecute, despre scumpirea carburanților, în studioul B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin, și a descris situația din perspectiva faptului că „avem prețuri occidentale la salarii românești”.
„Avem prețuri occidentale la salarii românești și la carburanți, cum avem și la energie și gaze. Acolo, într-adevăr, există un mecanism de compensare care funcționează pentru anumite categorii sociale, nu pentru toată lumea, și știm exact care sunt patimile celor care își permit cu tupeu să consume mai mult de 300 de kW de energie pe lună și cât de mari sunt facturile în această zonă, și cât de mare e efortul statului pentru a compensa, până la urmă”, a declarat analistul.
Întrebat ce măsuri ar putea fi oportune pentru scăderea prețurilor la carburanți, el a explicat: „Dacă avem curaj și reducem TVA. TVA, din punctul meu de vedere, ar putea aduce o reducere a prețului la carburanți, așa, de pe o zi pe alta, și ar putea oferi o gură de oxigen.
Atenție! Trebuie urmărit mecanismul de reducere a TVA, pentru că, într-adevăr, s-ar putea să fie mulți speculatori în piață care să profite de reducerea unei asemenea taxe și să țină prețurile să câștige de fapt mai mult. Fără o monitorizare atentă a distribuitorilor, s-ar putea să nu funcționeze această decizie”.