Președinția luxemburgheză a Consiliului UE: Nu există unanimitate asupra repartizării a 120.000 de refugiați

Președinția luxemburgheză a Consiliului UE: Nu există unanimitate asupra repartizării a 120.000 de refugiați
Foto: 5minutes.rtl.lu

Președinția luxemburgheză a Consiliului UE a anunțat că statele membre ale Uniunii, reunite la Bruxelles la nivel de miniștri, nu au reușit să ajungă la un acord unanim asupra repartizării obligatorii a 120.000 de refugiați suplimentari pentru a face facă afluxului imens, informează Agerpres.

„O mare majoritate dintre state s-au angajat în favoarea principiului de relocalizare (a celor 120.000 de refugiați), însă nu toată lumea este pentru moment de acord”, a declarat ministrul luxemburghez pentru imigrație și azil, Jean Asselborn, care a prezidat luni Consiliul JAI.

”Pe marginea propunerii noastre cu privire la 120.000 (de refugiați suplimentari), nu am avut acordul pe care l-am dorit”, a recunoscut comisarul european pentru imigrație, Dimitris Avramopoulos.

Acesta din urmă a mai spus că discuțiile au fost unele ”inflamate”, dar că ”au fost făcute progrese”.

Statele membre UE au validat decizia de primire a aproximativ 40.000 de imigranți în doi ani, după cu s-a convenit la finele lunii iulie, dar, pentru moment, nu s-a stabilit destinația decât pentru 32.000 dintre ei.

Pe de altă parte, statele nu au ajuns la un acord asupra propunerii Comisiei Europene de ”relocalizare”  pe baza unor cote a 120.000 de imigranți în plus, care se află în acest moment în Grecia, Italia și Ungaria.

„Discuția trebuie să continue”, a explicat ministrul de interne francez, Bernard Cazeneuve, subliniind că „un anumit număr de țări nu vor să adere la acest proces de solidaritate”, citând „în special țările din grupul Vișegrad”. „Europa nu este o Europă ‘a la carte'”, a spus ministrul francez la adresa acestor țări.

La rândul său, Thomas de Maiziere, ministrul de interne german a declarat că ”unele state nu se simt obligate să dea dovadă de o responsabilitate solidară”.

„Nu suntem numai noi, sau Republica Cehă, există și alte țări” care s-au opus propunerii înaintate de Comisia Europeană, a declarat ministrul de interne slovac, Robert Kalinak.

Totuși, miniștrii de interne francez și german au preferat să insiste asupra unor „progrese concrete” obținute luni. Ei au declarat că Italia și Grecia au acceptat ferm punerea în funcțiune la frontierele lor externe a unor centre de primire care vor avea scopul de a-i înregistra pe imigranți la venirea în Europa și de a clarifica dacă aceștia au drept la azil politic sau sunt imigranți ilegali.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`