Președintele Venezuelei, Hugo Chavez, candidează pentru un al treilea mandat prezidențial deși este grav bolnav de cancer

Președintele Venezuelei, Hugo Chavez, candidează pentru un al treilea mandat prezidențial deși este grav bolnav de cancer
Deși în Caracas au loc mitinguri electorale în favoarea președintelui Hugo Chavez, care candidează pentru un al treilea mandat, acesta nu este prezent la manifestații. Cancerul de care suferă acesta îl...

Deși în Caracas au loc mitinguri electorale în favoarea președintelui Hugo Chavez, care candidează pentru un al treilea mandat, acesta nu este prezent la manifestații. Cancerul de care suferă acesta îl impiedică să participe, și este destul de improbabil ca președintele să mai trăiască mult.

“Noi credem că va supraviețui. Și chiar dacă nu, ‘chavismul’ va continua să trăiască fără el. Noi, poporul, suntem Chavez. Nu mai este doar un om”, a declarat un militant în favoarea lui Chavez, Armando Marenco, conform Reuters.

Chavez a fost încarcerat după ce a încercat să realizeze o lovitură de stat, lucru pentru care a fost încarcerat și eliberat în 1994. În urma unei campanii politice foarte populare, cu un mesaj revolutionar, a reușit să ajungă președinte în 1998.

În general campaniile lui prezidențiale au fost foarte dinamice, cu multe apariții publice, dar de data aceasta Chavez s-a bazat mai mult pe mediul on-line și pe câteva apariții televizate.

Chavez suferă de cancer, pentru care a fost tratat în mai multe rânduri cu chimoterapie. De asemenea, i s-au extirpat trei tumori maligne în ultimul an. Zvonuri legate de starea lui de sănătate în deteriorare persistă, unele surse afirmând că mai are câteva luni de trăit, deși sursele oficiale afirmă că starea lui se îmbunătătește.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`