Președintele Van der Bellen l-a însărcinat pe Herbert Kickl, liderul partidului de extremă dreapta FPÖ, cu formarea guvernului austriac (VIDEO)
Președintele Austriei, Van der Bellen, l-a însărcinat pe Herbert Kickl, liderul formațiunii de extremă dreaptă Partidul Libertății (FPÖ), cu formarea guvernului austriac.
Partidul Libertății ar putea ajunge să formeze guvernul cu Partidul Popular, condus până de curând de Karl Nehammer.
Nehammer a fost înlocuit interimar în fruntea partidului de către avocatul Christian Stocker, până acum secretarul general al formațiunii. Asta după ce Nehammer a anunțat că demisionează atât din fruntea partidului, cât și din funcția de cancelar. În discursul său, el a precizat că nu este dispus să negocieze cu Partidul Libertăţii, așa că noua atitudine a formațiunii vine ca o surpriză.
De precizat că, totuși, aripa pro-business a conservatorilor ar fi de acord cu o alianţă cu extrema dreaptă.
Cine este Herbert Kickl
Kickl și FPO se opun sancțiunilor împotriva Rusiei din cauza invadării Ucrainei, declarând că aceasta încalcă neutralitatea Austriei.
Kickl a promovat teoriile conspirației, susținând că ivermectina, un medicament antiparazitar pentru câini, este eficient împotriva COVID-19.
Herbert Kickl a preluat frâiele unui partid subminat de mai multe scandaluri majore de corupție în 2021.
El a vorbit despre „dictatura” impusă „de sus de sistem”, adică de elitele aflate la putere. Datorită lui Herbert Kickl, popularitatea FPÖ a explodat.
Cu 25,4% la alegerile europene din iunie, față de 23,2% pentru Partidul Popular Conservator (ÖVP), FPÖ a fost cotat cu 29,1% dintre voturi la alegerile generale din toamnă.
A fost ministru de interne din 2017, funcție din care a fost înlocuit în 2019 de cancelarul de atunci Sebastian Kurz, cu Karl Nehammer (ÖVP)