Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, despre când se va termina războiul: „Este nevoie de mai multe lupte, este nevoie de mai multe rezultate pentru a convinge”
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis că durata războiului depinde direct de pierderile pe care le va suferi Rusia, acesta fiind principalul lucru la care ar trebui să se gândească toţi cei care ajută Ucraina.
„Este nevoie de mai multe lupte, este nevoie de mai multe rezultate pentru a convinge”, spune Zelenski care susţine că peste 43.000 de soldaţi ruşi au murit.
Zelenski, despre când se va termina războiul
„Aceasta este o întrebare care îngrijorează pe absolut toată lumea: când se va termina războiul? Cineva spune – luni, cineva – un an, cineva – chiar mai mult. Dar problema timpului depinde de fapt în mod direct de problema pierderilor pe care le va suferi Rusia.
Cu cât mai multe pierderi vor suferi ocupanţii, cu atât mai repede vom putea să ne eliberăm pământul şi să garantăm securitatea Ucrainei”, a declarat președintele ucrainean în ultimul mesaj video postat pe reţelele de socializare.
Liderul de la Kiev este de părere că la acest lucru ar trebui să se gândească toţi cei care ne apără statul şi ajută Ucraina.
„Cum să le provocăm ocupanţilor cele mai mari pierderi posibile, astfel încât timpul războiului să se scurteze. Dacă cei aproape 43.000 de soldaţi ruşi morţi nu îi conving pe liderii ruşi că trebuie să găsească o cale de ieşire din război, atunci este nevoie de mai multe lupte, este nevoie de mai multe rezultate pentru a convinge”, a mai declarat preşedintele ucrainean.
Volodimir Zelenski susţine că, într-o singură zi, „ocupanţii au pierdut zece avioane de luptă: nouă în Crimeea şi încă unul în direcţia Zaporojie”.
„Ocupanţii suferă, de asemenea, noi pierderi de vehicule blindate, depozite cu muniţii, rute logistice…”, a mai adăugat acesta.
De asemenea, acesta a făcut din nou apel pentru mai mult ajutor militar acordat Ucrainei.