Președintele Ucrainei promite să ajute Chișinăul să restaureze suveranitatea Republicii Moldova în Transnistria

Președintele Ucrainei promite să ajute Chișinăul să restaureze suveranitatea Republicii Moldova în Transnistria
Foto: jurnal.md

Președintele ucrainean Petro Poroșenko și premierul moldovean Pavel Filip au deschis un punct comun de control la frontiera a cărei parte moldoveană se află în regiunea separatistă moldoveană Transnistria, informează kyivpost.com.

La finalul ceremoniei de inaugurare, Poroșenko a declarat că Ucraina e pregătită să contribuite la ”restaurarea deplină a integrității teritoriale a Republicii Moldova”.

”Noi, Ucraina, suntem pregătiți să facilităm restaurarea integrității teritoriale și suveranității Republicii Moldova pe cât putem și să facem tot ceea ce putem pentru a restaura ceea ce a fost provocat în urmă cu 25 de ani și are consecinte asupra a sute de mii de oameni care traiesc astăzi în Transnistria", a declarat președintele Ucrainei, într-o conferință de presă comună cu premierul Republicii Moldova.

Liderii separatiști transnistreni proruși au catalogat deschiderea acestui punct de control drept un pas înainte către impunerea unei blocade economice. Filip a respins aceste acuzații ca fiind ”niște speculații”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`