Președintele Ucrainei a susținut un discurs în limba română, la Cernăuți
Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, i-a surprins pe toţi cei care au participat la un eveniment la Cernăuţi vorbind româneşte. Prima dată când Poroşenko a arătat că ştie limba română a fost în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 26 iunie, când a ţinut să îi mulţumească deputatului Valeriu Ghileţchi de la Chişinău, potrivit B1 TV.
„Bucovina este o regiune unică care poate servi ca un exemplu de consens etnic. Aici locuiesc oameni de diferite naţionalităţi, care vorbesc diferite limbi, care au poate şi religii diferite, dar sunt cetăţeni ai Ucrainei”, au fost cuvintele rostite în limba română de președintele ucrainean.
Acesta a fost primul discurs public în limba română al președintelui Ucrainei, însă prima dată când Poroşenko demonstrat că ştie limba română a fost în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 26 iunie, când a ţinut să îi mulţumească deputatului Valeriu Ghileţchi de la Chişinău.
După ce a vorbit în limba română, preşedintele Poroşenko şi-a continuat apoi discursul de la Cernăuţi în limba ucraineană.
Petro Poroşenko s-a născut în Bolgrad, localitate din sudul Basarabiei, aflată astăzi la graniţa cu Republica Moldova, care în perioada interbelică s-a aflat în componenţa României.
Discursul în limba română a lui Poroşenko vine pe fondul unei politici agresive de deznaţionalizare.
Președintele ucrainean a ţinut să mulţumească Rusiei pentru „faptul că a făcut ca poporul ucrainean să fie mai unit”