Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost desemnat „Personalitatea anului” de către Financial Times: „Urăsc să dezamăgesc oamenii”
Financial Times l-a desemnat „Personalitatea anului” pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care se descrie ca un om obișnuit, cu „gusturi umile și un profund simț al umanității”, notează The Guardian.
Volodimir Zelenski a fost desemnat „Personalitatea anului”
„Sunt mai mult responsabil decât curajos. … Urăsc să dezamăgesc oamenii”, a transmis liderul de la Kiev, pentru Financial Times, care l-a comparat cu un Churchill al epocii rețelelor de socializare.
De asemenea, Volodimir Zelenski a mai spus că îi lipsește pescuitul alături de fiul său: „Vreau doar să prind un crap în râul Nipru”.