Preşedintele Turciei şochează din nou. Recep Erdogan a oferit ca exemplu de sistem prezidenţial eficient regimul Adolf Hitler al Germaniei naziste, informează Reuters.
Întrebat dacă este posibilă instituirea unui sistem prezidenţial prin menţinerea structurii unitare a statului, preşedintele turc a răspuns: ”Există deja astfel de exemple în lume. Putem observa acest lucru dacă privim la Germania lui Hitler”.
De asemenea, liderul de la Ankara a precizat că există exemple mai recente în numeroase alte ţări.
De altfel, Erdogan îşi doreşte de mult timp modificarea Constituţiei turce pentru a putea deţine puterea executivă, după modelul Statelor Unite, lucru denunţat de critici drept o tendinţă autoritaristă.
AKP, partidul aflat la putere în Turcia, a plasat schimbarea Constituției în centrul agendei sale, după ce a obținut majoritatea la alegerile parlamentare din luna noiembrie.