Președintele Trump amenință UE cu noi taxe de import

Publicat: 20 02. 2019, 22:40

Donald Trump, președintele SUA, a amenințat, miercuri, că va impune noi taxe vamale pentru importurile de mașini europene dacă negocierile dintre Washington și Bruxelles nu se vor finaliza cu un nou acord comercial, relatează AFP și Reuters preluate de Agerpres.

„Încercăm să ajungem la un acord. Este foarte dificil să ajungi la un acord cu ei, cu UE. Dacă nu ajungem la un acord, vom impune tarife vamale”, a spus președintele Trump.

În acest context, liderul de la Casa Albă are 90 de zile la dispoziție să decidă dacă va impune sau nu taxe suplimentare asupra mașinilor și echipamentelor auto europene.

Declarația vine pe fondul anunțului făcut de Jean-Claude Juncker, care afirma, în cursul acestei săptămâni, că președintele SUA a promis să nu impună noi tarife de import asupra mașinilor europene, cel puțin pentru moment.