Președintele SUA, Joe Biden, este îngrijorat de politica economică anunțată de succesorul său, Donald Trump: „Cred că această abordare este o enormă eroare”

Președintele SUA, Joe Biden, este îngrijorat de politica economică anunțată de succesorul său, Donald Trump: „Cred că această abordare este o enormă eroare”
RALEIGH, NORTH CAROLINA, UNITED STATES - JUNE 28: U.S. President Joe Biden and U.S. First Lady Jill Biden (not seen) deliver remarks at a campaign rally post-2024 CNN Presidential Debate at the Jim Graham Building at the North Carolina State Fairgrounds in Raleigh, North Carolina, United States on June 28, 2024. Kyle Mazza / Anadolu/ABACAPRESS.COM

Președintele american Joe Biden a criticat politica economică pe care Donald Trump dorește să o aplice. Președintele încă în funcțe a numit acest plan drept „un dezastru”.

Ce schimbări aduce mandatul lui Trump

Donald Trump își propune să crească taxele vamale, imediat ce va prelua mandatul pe 20 ianuarie. Începând de atunci, prețurile vor fi mai mari pentru toate produsele importate din Canada şi Mexic precum şi pentru produse provenite din China, cei mai importanţi trei parteneri economici ai Statelor Unite, conform Știrile ProTv. 

„Cred că această abordare este o enormă eroare”, a declarat preşedintele american în cursul unui discurs la Brookings Institution din Washington.

„Mă rog lui Dumnezeu ca preşedintele ales să respingă ‘Proiectul 2025’. Cred că este un dezastru economic pentru noi şi regiune”, a declarat Biden, referindu-se la programul ultraconservator pe care s-ar putea baza republicanul în cel de-al doilea mandat.

Trump „moștenește cea mai puternică economie din istoria modernă”

„Preşedintele ales Trump moşteneşte cea mai puternică economie din istoria modernă, pe care toată lumea şi-ar dori-o”, a adăugat Joe Biden, salutând măreţia Statelor Unite şi a economiei ţării.

Președintele actual al SUA a mai criticat o „nouă reducere a impozitelor pentru cei mai bogaţi”, care ar avea „un cost real, care ar duce din nou la deficite masive sau reduceri semnificative în programele de bază în materie de sănătate, educaţie şi beneficii pentru veterani”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`