Președintele Siriei, testat pozitiv pentru COVID-19. Soția lui Bashar al Asaad, Asma, a fost și ea depistată cu infecție cu SARS-CoV-2

Publicat: 08 03. 2021, 18:07
foto: Hepta.ro / DPA Images

Președintele sirian Bashar al-Asaad și soția sa, Asma, au fost testați pozitiv pentru COVID-19 după ce au prezentat simptome minore, potrivit precizărilor făcute luni de administrația siriană, transmite Reuters.

Bashar al-Asaad, președintele Siriei, și soția sa, Asma, au fost testați pozitiv pentru COVID-19

Liderul sirian și soția sa, care a anunțat recent că și-a revenit în urma cancerului la sân cu care s-a confruntat în 2019, se regăsesc într-o stare de sănătate bună și continuă să își desfășoare activitatea în izolare la domiciliu, a mai precizat administrația siriană.

Astfel, Bashar al-Asaad se alătură unei liste tot mai mari de lideri de pe scena globală care au fost testați pozitiv pentru COVID-19, listă pe care se mai regăsesc premierul britanic Boris Johnson și președintele francez Emmanuel Macron, dar și fostul președinte american Donald Trump.

Siria a înregistrat o creștere accentuată a numărului de infectări, începând cu jumătatea lunii februarie, spunea pentru Reuters un membru al comitetului științific care consiliază guvernul, săptămâna trecută, când la nivel național era demarată campania de vaccinare anti-COVID-19.

Oficialii sectorului sanitar susțin că încă este dificil să măsoare dimensiunea completă a epidemiei, având în vedere lipsa mijloacelor de testare într-un sistem sanitar devastat de un deceniu de război.

La o populație de circa 18 milioane de locuitori, Siria are aproape 16.000 de cazuri confirmate de infecție cu SARS-CoV-2 și a înregistrat peste 1.000 de decese asociate cu noul coronavirus, arată datele centralizate luni de Worldometer.

Angajații sectorului sanitar spun că autoritățile siriene au subestimat dimensiunea epidemiei pentru cea mai mare parte a anului trecut – când cifrele oficiale au rămas la niveluri reduse – având în vedere că spitalele au fost copleșite, iar știrile despre decese au făcut înconjurul ziarelor.

De partea cealaltă, guvernul neagă că ar fi subestimat cifrele reale și a recunoscut că de două luni țara se regăsește la un pas de o izbucnire majoră în ceea ce privește numărul de cazuri. Totodată, a îndemnat populația să poarte măști de protecție, să respecte regulile de siguranță sanitară și să evite zonele aglomerate.

Mediul de afaceri s-a arătat de părere că un guvern afectat de sancțiuni, cum este cel sirian, nu își poate permite un lockdown, având în vedere starea gravă a economiei și sărăcia tot mai mare.

După un deceniu de război în care au murit sute de mii de persoane și alte câteva milioane au fost dezrădăcinate, armata lui Assad a recuperat cea mai mare parte a teritoriului, cu ajutorul Rusiei și al Iranului.