Tensiuni în relația Serbia-Kosovo după taxele vamale uriașe impuse de Priștina! Președintele Serbiei îi îndeamnă pe kosovarii sârbi la proteste
Aleksandar Vucic, președintele Serbiei, le-a cerut, joi, sârbilor din Kosovo să-și continue protestele împotriva taxelor vamale impuse de Pristina produselor importante din țara pe care o conduce, relatează AFP citat de Agerpres.
Uniunea Europeană, Statele Unite și Misiunea ONU în Kosovo au cerut autorităților de la Pristina să revină asupra deciziei luate pe 22 noiembrie de a aplica taxe vamale de 100% asupra produselor sârbești.
În acest context, începând de marți, sârbii din Kosovo protestează, în special în orașul divizat Mitrovica, care prin intermediul râului Ibar îi așază pe sârbi la nord, respectiv pe kosovarii albanezi la sud.
Astfel, oficialii din patru municipalități populate de sârbi au demisionat în semn de protest.
Kosovo a impus aceste taxe vamale chiar a doua zi după ce a ratat din nou aderarea la Interpol. Eșecul de a intra în organizația internațională de poliție se datorează „campaniei feroce” desfășurate de Serbia, susțin autoritățile de la Pristina.
Prin urmare, președintele sârb Aleksandar Vucic le-a cerut, joi, sârbilor kosovari să-și „continue demonstrațiile pașnice” împotriva „acestei decizii, care distruge stabilitatea și pacea regională și care are grave consecințe economice”.
Liderul de la Belgrad avertizează că, dacă nu va fi găsită o soluție, se teme „că nu va exista niciun alt compromis”.
Kosovo, cu o populaţie majoritar albaneză, aproximativ 90%, şi-a declarat unilateral independenţa faţă de Serbia în 2008. Independenţa Kosovo a fost recunoscută de mari puteri occidentale, dar nu şi de Serbia, care continuă să revendice suveranitatea asupra regiunii. De asemenea, nici țara noastră nu recunoaște noul statut al kosovarilor.