Președintele parlamentului palestinian, Aziz Dweik, eliberat de Israel, după ce a stat aproape un an după gratii

Președintele parlamentului palestinian, Aziz Dweik, eliberat de Israel, după ce a stat aproape un an după gratii
Foto: lemonde.fr

Președintele parlamentului palestinian, Aziz Dweik, a fost eliberat marți de Israel, după ce a stat aproape un an în închisoare, informează ynetnews.com.

Președintele Consiliului legislativ palestinian, Aziz Dweik, a fost arestat pe 16 iunie 2014 în Cisiordania ocupată, în cadrul unei căutări lansate de Israel pentru găsirea a trei tineri israelieni ce fuseseră răpiți cu patru zile în urmă.

Cel puțin 2.000 de palestinieni au fost arestați de forțele israeliene în Cisiordania și Ierusalimul de Est în timpul operațiunii de căutare a celor trei tineri.

Israelul a acuzat mișcarea islamistă palestiniană Hamas că s-a aflat la originea acestui caz de răpire și asasinare.

Uciderea celor trei tineri israelieni a declanșat o serie de violențe care a culminat în vara anului trecut cu un conflict armat în Fâșia Gaza.

Potrivit Clubului deținuților palestinieni, organizație cu sediul la Ramallah (Cisiordania), 12 dintre cei 130 de membri ai parlamentului palestinian se află în prezent în închisori din Israel.
Parlamentul palestinian nu s-a reunit începând din 2007, din cauza tensiunilor dintre formațiunea Fatah, a președintelui palestinian Mahmoud Abbas, și mișcarea Hamas, care deține controlul în Fâșia Gaza, de unde i-a expulzat pe partizanii Fatah.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)