Președintele Mexicului speră că Elon Musk îl va readuce pe Donald Trump pe Twitter. Lopez Obrador reclamă o cenzurare a viziunilor conservatoare în online
Twitter ar trebuie să repare „daunele” provocate prin anularea contului fostului președinte american Donald Trump, a declarat luni președintele Mexicului, Andres Manuel Lopez Obrador, care și-a exprimat speranța că noul patron al rețelei sociale, Elon Musk, va pune capăt cenzurii de pe platformă, transmite Reuters.
Președintele mexican Obrador speră că Elon Musk îl va readuce pe Donald Trump pe Twitter
Declarațiile președintelui mexican au venit cu doar câteva zile înainte de alegerile din SUA, scrutin înaintea căruia se anticipează că Partidul Republican va câștiga teren în detrimentul Democraților lui Joe Biden.
Într-o conferință de presă, Lopez Obrador, l-a îndemnat pe Elon Musk „să repare daunele făcute prin anularea contului președintelui Trump” și să elibereze Twitter de ceea ce liderul mexican consideră a fi o cenzurare a viziunilor conservatoare.
Anterior, Lopez Obrador salutase intenția lui Musk de a prelua Twitter, încurajându-l să „curețe” rețeaua socială.
În 2021, liderul mexican l-a criticat și pe șeful Meta Platforms, Mark Zuckerberg, pentru că a blocat conturile lui Donald Trump.
Elon Musk a finalizat achiziționarea Twitter săptămâna trecută, într-o tranzacție de 44 de miliarde de dolari, și a început să implementeze schimbări drastice, inclusiv prin demiterea directorilor și o revizuire planificată a mecanismelor de moderare a conținutului.
Donald Trump s-a arătat „foarte fericit că Twitter este acum pe mâini sănătoase”.