Președintele italian Giorgio Napolitanon și-a mustrat politicienii care au ajutat la realegerea sa pentru un nou mandat, spunând că a acceptat să continue la șefia țării doar din cauza crizei politice.
Napolitano, în vârstă de 87 de ani, și-a acuzat parlamentarii de faptul că nu au putut duce la bun sfârșit reformele inițiate.
Președintele a vorbit în fața parlamentului, sâmbătă, fiind primul său discurs din cel de-al doilea mandat, asta la finalul alegerilor în care partidele nu au reușit să-i găsească un înlocuitor, scrie BBC News.
Începând de marți, Napolitano va ține consultările în vederea formării noului guvern italian, ”fără de întârziere”.
Liderul de stat italian a sperat să se retragă la finalul primului mandat, însă a fost rugat să rămână în funcție deoarece partidele politice nu au reușit să ajungă la un candidat acceptat de toate părțile.