CORONAVIRUS | Președintele Igor Dodon se oferă să fie primul moldovean care testează vaccinul rusesc Sputnik V
Aflat la un sanatoriu din Rusia pentru investigații medicale, președintele moldovean Igor Dodon a declarat, vineri, că se oferă să fie primul cetățean din țara sa care testează vaccinul rusesc Sputnik V împotriva Covid-19.
Vaccinul rusesc contra noului coronavirus nu este recunoscut de Organizația Mondială a Sănătății, iar specialiști din toată lumea s-au arătat sceptici cu privire la eficacitatea acestuia.
Președintele Republicii Moldova vrea săf ie primul cetățean cdare se vaccinează cu Sputnik V
Dodon, care de câteva zile se află la un sanatoriu din Federația Rusă unde continuă niște investigații, spune că vaccinul rusesc anti – Covid-19 trebuie să ajungă cât mai repede la cetățenii din țara sa și se oferă să fie primul modovean căruia I se administrează Sputnik V.
„Prieteni, așa cum deja cunoașteți, sunt pentru câteva zile la un sanatoriu, lângă Moscova, unde continui niște investigații pe care le-am început în luna martie. Fiind aici, am discutat cu partenerii din Federația Rusă despre vaccinul anti-Covid care a fost elaborat și este în procedura de testare. Am văzut că există mulți sceptici, atunci când am anunțat despre acest vaccin, de aceea, vreau să vă anunț că sunt gata să mă ofer ca primul dintre moldoveni pentru a testa vaccinul anti-Covid propus de Federația Rusă. Vreau să fac acest lucru pentru cetățeni, ca să ajungă cât mai repede în Republica Moldova”, a declarat Dodon, potrivit jurnal.md.
Rusia începe testarea în masă a vaccinului Sputnik V
Autoritățile ruse anunțăcă începe testarea în masă a vaccinului anti-COVIDSputnikV. Aproximativ 40.000 de persoane vor fi injectate și supevizate de un organism de cercetare din străinătate, au anunţat joi susţinătorii proiectului, transmiteReuters.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a reacţionat la anunțul recent făcut de liderul de la Kremlin, despre dezvoltareaprimuluivaccin împotriva noului coronavirus, punctând că „precalificarea şi omologarea unui vaccin trebuie să urmeze proceduri riguroase”.
De altfel, întreaga lume este sceptică cu privire la vaccinulSputnikV.
Și Anthony Fauci, principalul expert în boli infecţioase din SUA,se îndoiește că Rusia ar fi dezvoltat deja un vaccineficient contra virusului COVID-19, noteazăBusinessInsider.
Alți experți se tem că aprobarea rapidă a Moscovei, acordată vaccinului „SputnikV” (referire la satelitul sovietic „Sputnik1″, primul dispozitiv spațial amplasat pe orbită, în anul 1957), ar putea pune prestigiul național înaintea siguranței, temându-se că se favorizează propaganda în detrimentul siguranței cetățenilor.