Emmanuel Macron, președintele Franței, îl va primi vineri pe Viktor Orban, premierul Ungariei, la Palatul Elysees, pentru un prânz, în care cei doi lideri vor discuta despre viitorul Europei, potrivit AFP.
Vestea vine în contextul în care, în general, dezbaterile despre viitorul Europei i-au plasat pe Macron și Orban în poziții diferite. Dacă președintele progresist al Republicii Franceze este cunoscut pentru viziunile sale mai federaliste, promovând proiecte de genul armatei europene comune, premierul conservator al Ungariei a pus pe primul plan valorile național-creștin, fiind practic cel mai popular membru din tabăra suveraniștilor europeni.
„Este prima vizită bilaterală la Paris efectuată de Viktor Orban” a informat preşedinţia Franţei, subliniind că, în ultimii doi ani, cei doi lideri au discutat în „numeroase rânduri”.
„Acest demers se înscrie în dorinţa Franţei de a lucra împreună cu toţi partenerii europeni, în special din Europa Centrală şi de Est”, a adăugat Palatul Elysee.
În cadrul întrevederii, cei doi vor analiza următorii pași pe care trebuie să-i parcurgă UE odată cu instalarea, în 1 noiembrie, a noii Comisii Europene, care va fi condusă de Ursula von der Leyen. Dosarul migraţiei, Brexitului, extinderii sau al schimbărilor climatice, se vor afla, de asemenea, pe agenda întâlnirii, potrivit preşedinţiei franceze.