Imaginile cu Emmanuel Macron care a dat pe gât o sticlă de bere în 17 secunde, în vestiarul unui club de rugby, au stârnit o dispută politică despre consumul excesiv de alcool și acuzații de masculinitate toxică.
Videoclipul îl arată pe președintele francez în timp ce primește o sticlă de Corona în vestiarul echipei Toulouse, după ce a învins-o pe La Rochelle pe Stade de France din Paris, sâmbătă.
Îndemnat să bea berea dintr-o dată, Macron golește sticla în aplauzele personalului tehnic și ale jucătorilor, apoi trântește cu mândrie sticla goală pe tejghea.
„Masculinitatea toxică în politică într-o singură imagine”, a scris pe Twitter Sandrine Rousseau, deputat din partea Partidului Verde, citată de The Guardian.
🇫🇷 FLASH | Emmanuel #Macron s’est envoyé une Corona cul-sec dans le vestiaire de Toulouse après sa victoire en Top 14.pic.twitter.com/zQKihXEIEH
— Cerfia (@CerfiaFR) June 18, 2023
„Un președinte care împărtășește bucuria a 23 de jucători și participă la tradițiile lor. Asta este tot”, a răspuns Jean-René Cazeneuve, un deputat din partidul centrist al lui Macron.
Alegerea berii Corona – băutura preferată a regretatului președinte de dreapta Jacques Chirac – a dus la comentarii despre faptul că Macron a folosit-o pentru a face deschideri către dreapta sau dacă, după acuzațiile că nu este la curent cu greutățile oamenilor de rând, a încercat să arate că este un om al poporului.
Când Macron a fost filmat în martie, în timpul crizei pensiilor din Franța, în timp ce bea o bere în Kinshasa, a fost acuzat că este rupt de preocupările cetățenilor francezi.
Cu toate acestea, majoritatea comentariilor s-au axat pe poziția lui Macron cu privire la alcool. El este un susținător puternic al industriei vinului din Franța, afirmând odată că bea în mod regulat un pahar de vin la prânz și încă unul seara.
El a apărat lobby-ul vinului și al alcoolului, blocând încercările autorităților de sănătate publică de a promova „Ianuarie sec”.
Cotidianul Libération a reamintit că, în 2018, Macron a declarat într-un interviu acordat unor ziare locale că, mai degrabă decât vinul, ceea ce este periculos pentru tineri este consumul excesiv de bere și băuturi spirtoase.
El a spus că există o problemă de sănătate publică „atunci când tinerii se îmbată rapid cu alcool puternic sau bere”. Libération a declarat că Macron se dă acum în spectacol tot cu bere.