Președintele Franței, Francois Hollande, a decretat trei zile de doliu naţional, urmând ca joi la ora prânzului să existe un moment de reculegere în memoria victimelor atentatului care a vizat redacţia revistei Charlie Hebdo.
„Mâine am declarat zi de doliu național, la prânz va exista un moment de reculegere. Invit toată populația Franței să participe. Steagurile vor fi coborâte în bernă timp de 3 zile. Iidealurile de dreptate și pace pe care Franța le apără au fost încălcate. Trebuie să stabilim dreptate, să pedepsim autorii acestui act terorist. Vom face tot ce putem să-i arestăm, nvestigația progresează. Am instituit alertă de cel mai înalt nivel”, a afirmat Francois Hollande, într-o declarație de presă.
„Mâine voi ține o adunare cu reprezentanții celor două camere ale Parlamentului și reprezentanții partidelor politice pentru a arăta determinarea noastră comună. Franța a învins întotdeuna inamicii atunci când s-a reunit în jurul idealurilor sale. Avem toate resursele pentru a crede în destinul nostru. Nimic nu ne poate schimba determinarea”, a mai spus președintele francez.