Președintele francez s-a întâlnit cu fostul lider cubanez, Fidel Castro

Președintele francez s-a întâlnit cu fostul lider cubanez, Fidel Castro
Foto: stirileprotv.ro

Președintele francez Francois Hollande s-a întâlnit luni cu liderul retras al Cubei, Fidel Castro, și fratele său, actualul președinte.

Vizita liderului francez la omologul cubanez este una istorică, scrie France24.

„Am aici un om care a făcut istorie. Există numeroase dezbateri cu privire la rolul și responsabilitățile sale. Dar venind în Cuba mi-am dorit să-l întâlnesc”, a spus Hollande.

Hollande este primul președinte francez care ajunge în Cuba în ultimul secol și primul președinte din vestul Europei, după Washington, care a anunțat încă din decembrie intenția de normalizare a relațiilor bilaterale din ultimii o sută de ani.

Hollande și-a dorit ca această vizită să fie una simbolică. A fost primit de Fidel Castro la reședința sa unde se afla alături de soție și doi dintre copii. Următoarea oprire a fost casa lui Raul Catro, actualul președinte al Cubei, unde cei doi au purtat discuții cu privire la drepturile omului, printre altele.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`