Președintele Finlandei, după o discuție telefonică cu Donald Trump: „Este foarte serios în ceea ce privește obținerea unui acord de pace cât mai curând posibil”

Președintele Finlandei, după o discuție telefonică cu Donald Trump: „Este foarte serios în ceea ce privește obținerea unui acord de pace cât mai curând posibil”
Sursă foto: Pixabay

Președintele finlandez Alexander Stubb a avut o discuție telefonică cu Donald Trump, președintele ales al Statelor Unite. Stubb a declarat în urma discuției că Trump este serios cu privire la oprirea războiului ruso-ucrainean.

Ce a declarat Alexander Stubb

„Noi, în Europa și în întreaga lume, trebuie să înțelegem că Donald Trump este foarte serios în ceea ce privește obținerea unui acord de pace cât mai curând posibil. Există o fereastră de oportunitate pentru aceste negocieri între alegeri și Ziua Inaugurării”, a spus Stubb pentru publicația Bloomberg,conform Știrile Protv. 

În cadrul summitului climatic de la Baku, care a început pe 12 noiembrie, Stubb a enumerat care sunt cele patru condiții pentru atingerea păcii. În opinia sa, conflictul ruso-ucrainean s-ar încheia dacă se ține cont de teritoriu, garanțiile de securitate, justiția și reconstrucția.

Trump a avut o discuție telefonică cu Putin

The Washington Post a scris că Donald Trump a avut pe 7 noiembrie o conversație telefonică cu președintele rus Vladimir Putin. Trump l-a îndemnat pe Putin „să nu escaladeze războiul din Ucraina” și i-a amintit de „prezența semnificativă” a armatei americane în Europa.

Cei doi au discutat despre un posibil acord de pace între Rusia și Ucraina, însă Kremlinul a negat existența acestei conversații.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`