Președintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi a admis că prăbușirea avionului cu turiști ruși pe 31 octombrie în peninsula Sinai a fost un atentat, informează AFP, citată de Agerpres.
Autoritățile de la Cairo au susținut până acum că nu se cunosc cauzele accidentului aviatic, deși ramura egipteană a grupării jihadiste Stat Islamic a revendicat atentatul chiar în aceeași zi.
„Oricine a fost cel care a doborât avionul, ce căuta? Numai lovirea turismului în Egipt? Nu, lovirea relațiilor noastre cu Rusia”, a susținut președintele în cadrul unei conferințe.
De altfel, chiar președintele rus Vladimir Putin a anunțat la zece zile de la producerea accidentului că anchetatorii de la fața locului au concluzionat că este vorba depre un atentat. Tot atunci au fost interzis orice zbor între Rusia și Egipt.